Bacaul de sub ape

Mi-am dorit de mult sa merg acolo unde oamenii sunt in cea mai mare nevoie. Inca de la inundatiile din 2005. Am reusit sa ajung anul asta in com. Saucesti, jud. Bacau.   N-o sa povestesc prea multe. Tot ce pot sa spun e ca militarii din Mehedinti(pompieri, jandarmi, politisti de frontiera) care au format si insotit convoiul, precum si ceilalti ramasi acasa, cei care au incarcat camioanele, mi-au castigat respectul si admiratia pentru totdeauna.  Ei au fost implicati 100 % pentru oamenii loviti de ape. Pe ceilalti, pe  pompierii si oficialitatile din Bacau, ii dispretuiesc.

La fiecare scoala din fiecare sat din comuna, zeci si sute de oameni asteptau sa li se ofere ceea ce oameni toata tara le-au trimis in ajutor.

Cand a ajuns primul camion in curte, s-au napustit asa cum vazusem numai la televizor… De fapt, eram acolo si vedeam si nu-mi venea sa cred.

Un depozit de flori – locul unde se descarca si depozita imbracamintea si incaltamintea:

Fam Marin, Elena si Aurel, una din cele mai lovite de inundatii. In 2008, apa le-a luat casa din chirpici cu totul, au ramas doar cu ce aveau pe ei. Anul asta, din casa incompleta construita de stat, au mai avut timp sa urce in pod cate ceva si sa fuga.

Comuna Saucesti din Bacau e lovita de ape cu regularitate, o data la 2 ani. Stabilisem o intalnire pentru un interviu cu subprefectul de Bacau, sa ne explice de ce nu le construieste nimeni oamenilor alora un dig, de ce le fac casele pe locul celor vechi, cati oameni i-au murit, cat va dura pana cand viata isi va reveni in zona aceea.

Dar, la intoarcerea in oras, nu mi-a mai raspuns la telefon…

Photos by Alecs si Lolo.

Reclame