Piept în pandemie

Uncategorized

În conversație cu Billie Rose, 29 Aprilie 2020

And I know I’ve got to go, to go, to get to love.

I have to dream, I have to dream, my love.

(EOB – Olimpik)

Patrick: Știi ce mi-am dat seama? Că s-a schimbat relația mea cu corpul meu de când nu mai port binder.

Billie: În ce fel?

Patrick: În sensul în care I don’t like my boobs anymore. I want them gone. I’ve spent too much time with them. Adică nu mai sunt la fel de… Fiind permanent conștient de ei… Nu mai îmi plac. Adică nu mai îmi sunt indiferenți, cumva. Indiferenți on a positive side. Acuma balanța se înclină în partea ailaltă. Which is good. Că asta o fi punctul decisiv. Adică, incredibil, că nu am forțat în niciun fel chestia asta, Ci, pur și simplu a venit natural. Că de aia nici nu mai am așa o lejeritate în a sta dezbrăcat. Ce frumoasă ești. Adică nu îi mai simt ai mei, cumva. Simt că they shouldn’t be there. Dar ce interesant că totuși am avut această libertate a corpului, fără binder, fără packer, fără straturi multe, fără interacțiuni cu alți oameni. Cum ți se pare? Poate are legătură și cu faptul că libidoul a scăzut.

Billie: Se poate. Azi citeam pe Instagram o postare a cuiva care zicea că a constatat în carantină, că, de fapt, stilul preferat de a se îmbrăca nu era cu adevărat pentru sine, ci pentru alții. Că după o lună, sau două luni, de îmbrăcat în haine confortabile și-a dat seama că în niciun caz nu se îmbracă pentru sine sau pentru self confidence în skinny jeans și uncomfortable shoes și uncomfortable tops. Ci, pentru sine, se îmbracă în pantaloni comozi, și hoodie. Și că defapt “it was a lie” pe care și-o tot spunea că se îmbracă în felul ăsta “for myself”. Și m-am gândit mult la chestia asta.

Patrick: Cine zicea asta? Era o persoană cis?

Billie: Nu știu. Cred că da. Cred că era pe hashtag-ul ăla de #bodyneutrality. Dar mă gândeam că sunt super multe chestii affirming, nu neapărat gender affirming, ci affirming, like makeup and clothes, care au relația asta cu exteriorul, cu alți oameni, și cu ieșitul afară din casă, care tot sunt affirming în continuare. Adică sunt unii oameni care wear makeup because they feel they have to, they have to hide their “flaws”, or whatever. Dar sunt alți oameni care wear makeup for self-expression, pentru care it’s affirming, si că they might have a hard time putting on a full face of makeup, sau altceva, indoors, alone. And now they are not getting that “affirmation” thing, anymore. Pentru că, there are so many things we do to our bodies as an extension of our personality and our self-expression. Si faza e că, there is a component of expression missing. Adică expression are un emițător și un receptor. Adică, you don’t express into the void.

Patrick: Da.

Billie: Și, dacă, you take a part away, receptorul…

Patrick: Da, dar, nu poți. Întrebarea este: cum se va simți această persoană când se va termina carantina, și va merge iar afară între alți oameni. Pantalonii comozi și the hoodie vor fi la fel de confortabili? Că nu cred că poți să ai una fără cealaltă. E un fel de skinny jeans. Că acuma astea sunt regulile jocului. E această interdicție. Izolarea.

Dar, interesant că eu nu am în partea de jos această chestie, doar în partea de sus. Adică doar chest. Și adevărul este că nu am mai stat atât de mult fără binder… Și ca să extind, fără bustieră, probabil de când au început să îmi crească sâni, adică din clasa a șasea sau a șaptea. Atunci am început să mă binduiesc. Deci câți dracu’ de ani sunt?

Billie: Mulți.

Patrick: Foarte mulți. Deci de atunci nu am mai avut, cumva, acest insight. Această oportunitate de a sta cu corpul. Așa. Dar binder…de când I came out to everybody și am trecut la bindere, etc, de vreo, șapte-opt ani. Iar ultimii șapte chiar zilnic, adică nu se mai punea problema să ies fără binder.

Billie: Crezi că are un impact asupra ta faptul că sunt atât de multe oglinzi mari în casa asta?

Patrick: Nu, nu, că eu mi-am dat seama de asta de când eram încă în București.

Billie: Dar și în București, deja erau mai multe oglinzi mari decât la tine acasă.

Patrick: Nu m-am uitat în oglinzi. Că singura oglindă mare e aia din cameră, de pe ușa dulapului.

Billie: E și aia din hol, care e măricică. Nu e full body, dar treci pe lângă ea la fiecare trecere dintre bucătărie și cameră. Nu știu, eu mă uit în ea, cred, de fiecare dată când trec, aproape de fiecare dată, și mă uit și de fiecare dată când trec în hol aici.

Patrick: Da, se poate. Dar mi-am dat seama de asta încă de la București.

Billie: Mmm… Zi. Vrei să zici ceva?

Patrick: Da, mă gândeam că poate de asta este și mai apăsătoare nevoia de a slăbi, cumva, și de a workout.

Billie: Mhm. Da. Eu nu mai port sutien de trei sau patru ani și când am început să nu mai port sutien, toată lumea, toate persoanele care purtau sutien în jurul meu, maică-mea, colege, whatever, aveam toate aceeași formă de sutien, cupa aia cu o anumită formă. Și cumva, era o constantă, toți sânii arătau la fel, forma aia rotundă. Și niște bluze mai largi, în situația asta de muncă, adică, mai modeste, cum ar fi, totuși revealing pentru sutien se vedea rotunjimea aia nenaturală. Și când am început să nu mai port sutien, pe lângă faptul că maică-mea a reacționat imediat, pentru că sânii mei, în bluze, nu mai aveau forma aia rotundă, și a remarcat și a comentat despre asta că e ceva în neregulă. Dar inclusiv prieteni de familie, și chestii de genu’ ăsta, că, “Auzi, tu nu mai porți sutien?”, la masa de Crăciun. Când se întâmpla chestia asta, eu încă nu mă obișnuisem cu forma naturală a sânilor. Încă aveam în cap ca definiție a formei sânilor forma aia de sutien, ca și cum așa ar trebui să arate natural, like, fără sfârcuri, and that round shape. Și a fost o tranziție, defapt, și acuma mi se pare încă un pic ciudat cum arată sânii mei, natural. Și pentru foarte mult timp mi se părea dizgrațios și urât corpul meu dezbrăcat, fără lenjerie. Din cauză că toate lucrurile sexuale ”frumoase, atrăgătoare, cu muzică frumoasă”, la care eram expusă, erau femeie în lenjerie, cu sutien de genul ăla și cu chiloți. Și ăla era singurul lucru care mi se părea că arată frumos. În momentul în care dădeam jos sutienul și îmi dădeam jos chiloții mi se părea că arată urât. Și, it took a very long time să încep să văd părțile astea din corpul meu ca neutre. Unele, nu le văd neapărat frumoase, dar neutre. Cu toate că au trecut trei ani de zile, adică, nu mai simt în niciun fel obișnuința senzației aleia de constrângere să-mi dau sutienul jos la sfârșitul zilei, dar tot a rămas sentimentul că nu arată cum ar trebui sânii.

Patrick: Dar ai mai purtat sutien?

Billie: Nu, adică, nu știu, la Pride. Pentru că… era…

Patrick: Dar acolo era DOAR sutien. Era ori asta, ori… whew… nimic.

Billie: Nu. Sutien pe sub haine nu am mai purtat de niciun fel, nici cu cupă din aia care face forma aia, nici altfel. Și îmi amintesc sigur că era o problemă când au apărut cupele ălea pentru că știu că erau niște reclame prin reviste la sfârcuri de aplicat peste sutien.

Patrick: Aa… What?

Billie: Da, da, pentru că la început când a apărut forma aia de cupă, așa, it was very strange. Sânii nu arată așa. So… oamenii încercau să facă să arate ca formă naturală.

Patrick: Păi, păi, stai. Era forma naturală, cea mai aesthetically pleasing, că altfel, de ce s-ar mai fi purtat sutien?

Billie: Păi nu, sutienul, cel puțin la tinerele fete, ce îmi spunea mie mama, era vorba că trebuie să porți pentru că…

Patrick: Că e sănătos?

Billie: Da, ceva de genul ăsta… Că așa e bine.

Patrick: Că, they bounce. Și nu face bine.

Billie: Which is not true.

Patrick: E true în anumite situații.

Billie: Da, depinde de dimensiune. Dar….

Patrick: Mi-ai amintit o fază dintr-un film…

Billie: Ce? Pai, zi.

Patrick: Nu, atâta, era o comedie din asta idioată.

Billie: Hmm. Dar era, deja de la momentul în care am început să port eu sutien, un soi de convenție că de la o anumită vârstă și dimensiune încolo trebuie să porți sutien, pentru că așa este politicos. Pur și simplu. Că era o chestie de social tabu.

Patrick: Nimeni nu mai chestiona chestia asta de niciun fel. De ce.

Billie: Știu că am văzut pe cineva la un moment dat care purta genul ăla de sfârcuri aplicat peste sutien și mi s-a părut atât de strange.

Patrick: Dar cum se aplicau?

Billie: Pur și simplu, peste, lipite sau cusute. Habar n-am.

Patrick: Wow.

Billie: Ca să ai niște “points”. Hmm… Da. Ca să nu mai vorbesc de faptul că it took me the longest time să înțeleg când și cum se întăresc sfârcurile și de ce.

Patrick: Da. Hmm. Ce dubios.

Billie: And the image we have about our bodies…

Patrick: Dar sânii, în general, mi se par… Care e treaba cu ei?

Billie: De ce trebuie să îi ascundem? De ce trebuie să aibă o anumită forma? Anumite dimensiuni. Nu știu. De ce e rușinos să îți hrănești copilul în public?

Patrick: De ce provoacă scârbă?

Billei: Da… De ce?

Patrick: Când știm că sunt niște obiecte sexuale foarte dorite, și imaginate.

Billie: Nu știu.

Patrick: Boul de Freud probabil că ar fi avut ceva de spus la asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s