N.

M-am chinuit de foarte multe ori să scriu pe hârtie sau pe telefon speech-uri, dar niciodată nu a decurs conform planurilor, totul a venit de la sine.

Am 28 de ani și, în tot acest timp, printre certuri și discuții mai aprinse, am putut strecura câte ceva despre mine ca Trans. Mama a refuzat orice discuție pe această temă, încercând să nege posibilitatea copilului ei de a fi diferit.

Acum vreo 6 ani, cineva a venit la mama și i-a zis că aș avea o relație cu o fată. Deși mama mă mai văzuse îndrăgostit, a crezut că e doar ceva trecător, o rătăcire a mea, sau poate chiar a crezut că sunt nebun.

A avut de-a face față în față cu prima mea prietenă, de care mă îndrăgostisem nebunește, și s-a gândit că ceva e în neregulă, însă a tot așteptat să mă schimb până acum 3 ani, când am încercat să îi explic cu mai mult curaj că sunt Trans.

Țin minte că veneam acasă, din București în Bacău, doar de Crăciun și de Paște. Mai mereu,  când eram gata de plecare, mama mă lua de mână și îmi spunea „Ai grijă de tine și poate te văd și pe tine cu vreun băiat”. Mă tot enerva lucrul ăsta. O linișteam și îi spuneam că sunt foarte bine așa cum sunt și că vreau să înțeleagă că nu pot iubi pe cineva pentru care nu simt nimic, plus că eu mă simt băiat, nu pot să fiu un actor pe scena vieții interpretând rolul altcuiva. O auzeam spunând printre dinți „Eh, o să îți revii tu.”

Acum 2 ani, am venit acasă cu Dana, fata cu care sunt și azi. Când a văzut-o, s-a schimbat la față și a început să țipe la mine. „Ți-ai adus târfa acasă?”

Am rămas surprins, nu mă așteptam la așa ceva. Credeam că o va percepe ca pe o simplă prietenă, însă probabil a simțit ceva și a realizat mai profund ce simțeam și ce eram.

I-am zis „Dar cu cine credeai că vin?”. Nervos, am luat-o de mână pe Dana, nici nu stătusem două minute că am și plecat. Nu i-am mai răspuns la telefon mamei o lună de zile, deși mă suna disperată, încercând să își ceară iertare că reacționase așa urât. Mi-a spus că a fost un șoc pentru ea, să o înțeleg și să încerc sa fiu altfel pentru ea ca să nu o rănesc.

Am trecut peste și ne-am auzit la telefon după alte două luni. Vorbea de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

De atunci și până acum, în 2016, am făcut operația de mastectomie fără să ii zic. Am început și tratamentul hormonal, de care știa așa în mare, că am discutat puțin cu ea. Nu era de acord cu  nimic din ce voiam să fac, dar a zis că o să mă susțină, ceea ce nu s-a întâmplat.

În decembrie 2015, a aflat de toate acestea și m-a sunat spunându-mi că nu e bine ceea ce fac și să nu mai continui. Am vorbit vreo 2 ore la telefon în care eu, foarte calm, cu vocea mai schimbată de la tratament, i-am explicat tot: ce sunt, ce simt, ce am făcut, ce voi face, ce vreau și că mă simt minunat și fericit și așa voi fi și pe viitor. A încercat și să îmi impună, supărată, să nu continui, dar starea mea de fericire i-a sugerat că asta este ceea ce îmi doresc și că voi fi bine cu siguranță. A început să plângă și a zis „Bine. Sper să fii bine”, și mi-a închis telefonul.

De atunci, o singură dată m-a mai sunat, să mă întrebe dacă sunt bine și să-mi spună să am grijă de sănătatea mea.

Mă bucur că totuși am putut să o fac să înțeleagă că asta este calea cea mai bună spre fericire și împlinire pentru mine.

 

___________

 

I’ve struggled many times to prepare speeches and deliver them on paper or over the phone, but it never went according to plan – everything happened on its own.

I’m 28; in all this time, among fights and heated conversations, I’ve managed to sneak in a few things about myself as a trans person. My mom completely refused to talk about it; she was in complete denial about the mere possibility that her child might be different.

About 6 years ago, someone decided to inform my mom that I was seeing a girl. Though mom had seen me in love before, she had always thought of it as a passing phase – or maybe she had assumed that I had lost my mind.  

She found herself standing face-to-face with my first girlfriend, with whom I was madly in love, and figured out that something was off about me, but she kept waiting for me to change – that is, until 3 years ago, when I finally gathered up the courage to tell her that I’m trans.

I remember only going home to Bacău on Christmas and on Easter. Each time, as I was about to leave, my mother would take my hand and say “Take care, and maybe I’ll see you with a boy one of these days”; This annoyed me to no end. I would calm her down and tell her that I feel fine the way I am, that I wanted her to understand that I can’t love someone that I feel nothing for, and, more importantly, that I am a man, not an actor who can perform their way through life. She would screech out “It’s ok, you’ll get over it”s.

I brought Dana, my current girlfriend, to meet my parents 2 years ago. When she saw her, my mom started foaming at the mouth and yelled out “You’ve brought your whore home?!”

I was nonplussed; I had not seen that coming; I thought that she would see her like any other girlfriend, but she had probably felt something deeper, deeper than even I was aware of at the time.

I asked her “who did you think I would bring along?”. Furious, I took Dana by the hand and was out the door in 2 minutes. I didn’t answer my mother’s calls for over a month, even though she was desperately trying to get through to me and apologise for overreacting. She told me that she had been in shock, and that I should try to change to prevent her from feeling hurt.

I got over it and started talking to her again after another 2 months; she acted as if nothing had happened.

In the meantime, I’ve gone through with top surgery without telling her. I also started hormone treatment – with which she was vaguely familiar with, since I’d told her a bit about it. She didn’t approve of anything that I wanted to do, but she said that she would stand by me either way – she didn’t.

She found out about all of this in December 2015, and gave me a call, telling me to stop, since what I’m doing is wrong. We were on the phone for about 2 hours, during which I calmly explained everything to her, with my voice slightly changed by the hormone therapy: what I am, what I feel, what I’ve done, what I’m about to do, what I want, how wonderful and happy I feel, and how it will be like this from now on. She had tried to get me to stop, but my state of felicity convinced her that this is what I want, and that I’ll be fine. She started crying and said: “Alright. I hope you’ll be alright.” before hanging up. Since then, she’s only called me once, to ask me how I am and tell me to take care of myself.

All things said and done, I’m glad that I’ve managed to get her to understand that this is my path to happiness and fulfillment.

N.

 

© Sorana Grigoraș, All Rights Reserved.

(Dacă simți nevoia să-mi povestești despre momentul tău de coming out față de familia ta, te rog, scrie-mi la patrick.braila@gmail.com)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s