Leo

Am știut de la început că a le spune alor mei că sunt trans va schimba relația mea cu ei. Deși eu știam cine sunt cu mult înainte de a începe tranziția fizică, nu le-am spus nimic. Ne vedeam oricum rar, eu mă mutasem de la ei, așa că am petrecut un an alături de ei gândind ”asta e ultima vacanță cu ei, în care suntem toți fericiți”, ”acesta este ultimul Crăciun adevărat”, ”asta e ultima oară când vor vrea să fie văzuți cu mine în public”. Față de ei nu a fost întru totul corect, eu am avut timp să mă împac cu schimbarea care urma să vină. Ei nu au avut ocazia asta.

Totodată, mi-era frică să fac acel pas care schimbă totul. Încă puțin, ziceam, pentru că mai voiam să mă sune să întrebe ce fac. Încă puțin, pentru că voiam să mă primească mama în casă și să îmi pună o ciorbă în față (mie nu îmi place ciorba). Încă puțin, ca să mai doarmă o noapte. Încă puțin, ca să nu sufere de azi.

În același timp, eu știam că merg mai departe cu tranziția, că singurul mod în care pot merge mai departe este prin a mă alinia eului meu interior. Nu eram capabil să contemplez o viață întreagă sub o falsă identitate. Alor mei nu le-am spus de psihiatru, de endocrinolog. Am început tratamentul, mă simțeam liber, furios de bucuros, eram în sfârșit bine.

Abia după vreo lună, când deja simțeam o asprime în glas, mi-am dat seama că sunt în fața unui pas inevitabil. Cel mai greu a fost să încep să vorbesc, simțeam cuvintele ca niște bolovani grei în adâncul stomacului meu, care, atunci când deschideam gura, nu voiau să iasă. Când credeam că nu voi putea face asta niciodată, cuvintele pe care mi le adresase o persoană dragă s-au înrădăcinat în sufletul meu: ”Când te rătăcești în întuneric, tu ești lumina. Tot ceea ce ești tu se va mișca înainte.” Tremurând am zis tot, am așternut noul viitor într-o conversație de trei minute pe Skype. La sfârșitul confesiunii mele, mama m-a întrebat ”Asta e tot ce voiai să ne spui?” Am spus da, ea a închis conversația.

De atunci, relația cu ai mei s-a schimbat.

 

––––––-

 

I knew from the start that telling my parents that I’m trans will change my relationship with them. Although I had known who I am long before starting my physical transition, I didn’t tell them anything. We would see each other rarely anyway, as I had moved out, so I spent a year with them, thinking “this is my last vacation with them, in which we’re all happy”, “this is the last real Christmas”, “this is the last time they’ll want to be seen with me in public.” It wasn’t all that fair towards them, I had time to come to terms with the change that was to come. They did not have this opportunity. At the same time, I was afraid to take that step that would change everything. A little longer, I would say, because I wanted them to call to ask how I am. A little longer, because I wanted mom to welcome me home and offer me soup (I dislike soup). A little longer, so she’d sleep another night. A little longer, so she would not suffer starting today.

At the same time, I knew I would be going ahead with transitioning, that the only way I can move forward is by aligning with my inner self. I was incapable of contemplating a whole life under a false identity. I didn’t tell my parents about the psychiatrist, the endocrinologist. I started the treatment, I felt free, furiously happy, I was finally feeling good.

Only about one month in, when I could already feel a roughness in my voice, I realized I am facing an inevitable step. The hardest thing was to start talking, I felt the words weigh down like heavy rocks in the pit of my stomach, and would not come forth when I opened my mouth to speak. Just as I thought I would never be able to do it, the words addressed to me by someone dear took root in my soul: “When you are stumbling in the dark, you are the light. Everything that’s you will move forward.” Shaking, I said everything, laying out the new future in a three-minute Skype conversation. At the end of my confession, my mother asked, “Is this all you had to tell us?” I said yes, she closed the conversation.

Since then, my relationship with my parents has changed. 

Leo

© Sorana Grigoraș, All Rights Reserved.

(Dacă simți nevoia să-mi povestești despre momentul tău de coming out față de familia ta, te rog, scrie-mi la patrick.braila@gmail.com)

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s