Independent

La prima oră de informatică din clasa a 9a, profa, care mi-e mătușă, ne-a întrebat dacă știm ce vrem să ne facem când o să fim mari. N-am înțeles atunci ce legătură avea asta cu informatica, dar întrebarea m-a intrigat. Am răspuns că vreau să mă fac regizor sau agent SRI. Profa a zâmbit cu drag, iar eu m-am întrebat de unde am scos-o pe asta cu agentul SRI. Într-una din orele următoare mi-a spus “Lolo, tu nu ești genul care să stea toată viața la program.”

Așa am știut că nu pot fi altceva decât regizor. Mi-era clar că trebuie să spun povești și că metoda cea mai potrivită de a face asta e prin film.

În octombrie 2007 am regizat, împreună cu un prieten, primul meu scurtmetraj. Și singurul. Era o adaptare a nuvelei “Mantaua” de Dino Buzzati. L-am făcut pentru școala, pentru că trebuia. E stângaci și ieftin, dar în el e tot sufletul meu de atunci.

De atunci n-am mai putut să fac film. De atunci, n-am mai putut să fac film, pentru că lupta pentru supraviețuire nu te lasă să visezi decât la cum să supraviețuiești.

Zece ani, din postura mea retrasă și aparent neambițioasă am învățat. Am aflat ce înseamnă o poveste bună de la story editori buni, am învățat respectul pentru meserie de la regizori mari, câștigători de BAFTA,  am înțeles de unde trebuie să vina arta, cum se conturează viziunea unui regizor asupra unui film, cum se decupează, cum se insuflă personajele actorilor, cum îți respecți echipa, cum îți lași oamenii creativi să fie creativi fără s-o arzi rege pe platou. Am fost atent.

Acum, pentru că am supraviețuit, trebuie să fac film. Și el trebuie să fie despre ce știu și mă chinuie cel mai tare. Despre mine. Și mama. Sper doar să fiu capabil să pun în practică tot ce-am învățat. În filmele mele, ca și în viața mea, ca și în activismul meu, las înstinctul să îmi spună, cu el mă sfătuiesc în primul rând.

Pieptiș” e independent. Îmi dă insomnii, îmi taie pofta de mâncare, mă panichează. Mi-e frică cum nu mi-a fost frică până acum. Mi-e frică să duc un subiect atât de personal în casa în care am copilărit, să fac un film din asta și să-l arăt apoi lumii. Mi-e frică să nu-mi expun familia prea mult, mi-e frică de consecințe. Mi-e frică să nu afle bunica mea, în a cărei casă filmăm și care nu știe de tranziția mea, despre ce e filmul ăsta.

“Pieptiș” e independent, pentru că trebuie să rămână un film asupra căruia să mă așez cu mintea limpede, înconjurat de oameni care înțeleg însemnătatea poveștii și care mă ascultă și mă susțin; oameni buni in ceea ce fac, pe care-i aleg cu sufletul și mintea. Și pentru care să mă zbat eu ca să-i pot plăti. Și pe care să-i asigur eu că au tot respectul și recunoștința mea și că efortul lor n-o să rămână nerăsplătit. De când am lansat campania de crowdfunding, sunt copleșit în fiecare zi. E incredibilă toată susținerea care vine din toate părțile. Fiecare contribuție, fiecare mesaj, fiecare share e ca o mână pe umărul meu care mă asigură că o să fie bine. Mulțumesc!

“Pieptiș” e independent, dar nu mai e de mult doar despre mine. E despre fiecare om din comunitatea mea, iar ei și-au scris poveștile de coming out față de părinții lor. Le-am strâns, le avem; e timpul ca poveștile noastre să iasă la suprafață, odată cu noi.

afis provizoriu

© Sorana Grigoraș, All Rights Reserved.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s