Și-atunci ele, cele care ne iubesc

În viziunea noastră, apărem ca într-una dintre lucrările lui Francis Bacon. O figură fără corp, un corp în care durerea funcționează ca un tăiș, poate altera convenția anatomică universală, poate acționa ca o substanță chimică care topește, arde. Un „€œeu” plasat pe un fundal roșu, într-o cameră fără ferestre, în care perspectiva e alterată. Un portret peste care niște dungi gri pot funcționa deopotrivă ca elemente deformatoare, păstrând transparența, făcând loc voluptuosului abis negru. Ochii rămân aceiași, gura se deschide într-un strigăt.
Și ca în lucrările lui Francis Bacon, atunci când ne uităm în oglindă, postura de statuie grecească dezvoltă deopotrivă forme animalice și crăpături, umbra se scurge din noi, dar rămâne cleioasă lipită de glezne. O față fără trup care rătăcește de cealaltă parte a ramei. Pe marginea unui cerc, în mijlocul unui abator.
Și-atunci ele, cele care ne iubesc, în disperarea, în obsesia, în nimicnicia noastră, devin icoane.

887f63d0feb84730b499d1538314fd23

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s