„Vine apa, mama, si-ti ia tot ce-ai muncit, dar ce ai tu in cap nu-ti poate lua nimeni!”. Asa mi-a spus intotdeauna bunica mea. Daca ar fi putut, ar fi invatat ea pentru mine si atat cat a putut, s-a ocupat de invatatura mea. Fara sa stiu, mi-a construit increderea in mine, povestindu-le oamenilor despre premiile mele de la scoala. Nu suportam atunci, cum nu suport nici acum laude in fata. Dar stiu sa-mi tin spatele drept si capul sus, pentru ca ea, impreuna cu bunicul meu, m-au invatat asta.
Am cui sa ma inchin!
Azi implineste 82 de ani. Prima oara fara bunicul meu langa ea.
I-am facut cadou un caiet mare si un stilou frumos, sa-si scrie viata. Mi-a spus mai inainte la telefon ca scrie cand face pauza de la munca in gradina. Ca uneori sta cuprinsa de emotie si nu stie ce sa scrie si ca alteori i se deruleaza cu repeziciune o groaza de amintiri si nu stie despre ce sa scrie mai intai. Am zambit, stiind ca acel caiet va fi comoara mea cea mai de pret.