Despre Lucia se spune ca, atunci cand o cunosti, nu o sa-ti prea placa. La mine a fost exact invers. A fost cea care mi-a placut cel mai mult din tot grupul respectiv, compus exclusiv din oameni faini. Oameni faini = ardeleni, pasionati de arta buna, in toate felurile, traind intr-o lume dureros-boema, cu idealuri inalte, incapatanati si ambitiosi. Din tot grupul numai eu si Steve eram outsideri. Eu eram din Oltenia si Steve din Pasadena, California, USA. Ideea e ca ne-am integrat, ne-am cunoscut, ne-am imprietenit si am trait niste zile de care iti amintesti toata viata la Sibiu, apoi la Paltinis. Ne-am simtit asa…cam ca Noica… O experienta pe care orice om mai „sensibil”( ca sa nu zic artist) ar trebui sa o aiba. Pe atunci, eu numai ce intrasem la facultate, Lucia si Steve erau impreuna de putin timp, Anca renuntase la o scoala de actorie din Germania si se pregatea pentru admiterea la UNATC.
Intre timp, Anca e in ultimul an de facultate, eu la fel, Lucia e in Los Angeles la o scoala de fotografie.
Pustiu, teracota, Tom Waits si ultimele poze ale Luciei…
